Bogdan Olteanu s-a prezentat la IPJ Dâmboviţa pentru a fi încarcerat, în urma condamnării definitive

Social

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare, s-a prezentat joi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, pentru a fi încarcerat.

„La data de 29 octombrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 49 de ani, domiciliat în comuna Aninoasa, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate. Mandatul a fost emis de Tribunalul Bucureşti, pentru o perioadă de 5 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută de art. 291 din Codul Penal”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, persoana în cauză urmează să fie încarcerată, în vederea executării pedepsei.

Bogdan Olteanu a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Iniţial, în decembrie 2019, Bogdan Olteanu a primit la Tribunalul Bucureşti o condamnare de 7 ani închisoare, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa la 5 ani.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.